Acum ceva timp, în timp ce îmi savuram
liniștit ceaiul de fructe cu gheață de la ora 5, într-o frumoasă după-amiază,
căutând o modalitate de a-mi promova mica mea afacere pe care am deschis-o de
curând, am primit într-un email o broșură de la un restaurant din orașul meu
care își promova ofertele la mâncărurile care arătau apetisant. Am rămas suprins cum de vestea despre
respectivele produse ajunsese tocmai pe adresa mea de mail, mai ales că eu nu pășisem
niciodată în acel restaurant. De fapt, cred că nu se deschisese decât de vreo
2-3 luni și abia vag auzisem de el. De obicei, sunt adeptul mâncării gătite în
casă și nu a restaurantelor sofisticate.
Broșura arăta atât de bine, încât m-a convins
să mă ridic din fotoliul meu confortabil și să trec pragul restaurantului, în
căutarea fripturii de porc cu salată asortată care mă făcuse se mă gândesc șa
ea, de când am primit pe mail broșura colorată. Am realizat atunci cât de mare
impact asupra publicului are publicitatea online și mai ales, cea realizată
prin intermediul emailului.
Așa că am conctactat și eu firma care se ocupa
cu astfel de activități Ei numesc asta serviciide email marketing. Eu le spun că sunt niște tipi deștepți care m-au
convins printr-un simplu email să plec de acasă și să văd despre ce e vorba în
oferta primită. Am început și eu să aplic aceeași metodă pentru magzinul meu de
antichități pe care l-am deschis. Până să descopăr această firmă, avea impresia
că afișele, flyerele, bannerele și cărțile de vizită sunt suficiente pentru
a-mi promova serviciile. Nu eram dispus să investesc prea mult în promovare și
imagine și aveam impresia că mă pot descurca singur. Însă, habar nu aveam cui
se adresează acest magazin cu vechituri pe care l-am deschis.

Cert este că eu nu
sunt deloc o persoană ușor de convins, atunci când vine vorba de publicitate.
Mai mereu privesc cu scepticism ceea ce încearcă micii sau marii comercianți
să-mi vândă. Nu cred absolut deloc în falsele oferte promoționale și mereu mi-e
teamă să nu fiu păcălit. Chiar și serviile de email marketing le-am privit cu
neîncredere. Însă m-am convins că este vorba de o firmă serioasă pe care v-o
recomand și vouă.
Tocmai de aceea,
îmi doresc ca promovarea pe care o fac firmei mele să fie cu adevărat
convingătoare. Iar serviciile de email marketing mi-au oferit asta. Ei se
asigură că informațiile pe care le trimi ajung în imbox și nu în spam, acolo
unde nimeni nu s-ar încumeta să le deschidă vreodată. În plus, adresele de mail
către care merge publicitatea sunt unice, iar asta îmi garantează că tot mai
multă lume va afla de serviciile pe care eu le ofer.
